Raport INS: Numărul medicilor din România a crescut cu 1600 anul trecut

Deși ani de-a rândul s-a confruntat cu migrația medicilor în străinătate, tendința acestora de a pleca în Occident s-a diminuat în ultimii ani. Institutul Național de Statistică arată că numărul medicilor care aleg să profeseze în țara noastră a crescut.

Anul 2024 este considerat de INS al șaptelea în care numărul de medici din România a continuat să crească.

În 2024, numărul medicilor din România a crescut cu 1600 față de 2023. Astfel, dacă în 2023 erau 72740, anul trecut s-au înregistrat 74402.

„Analizând evoluţia unor specialităţi medicale, se remarcă creşteri ale efectivelor de medici faţă de anul precedent, în specialităţile: boli infecţioase (+14,7%), cardiologie (+11,0%), nefrologie (+10,3%), oftalmologie (+5,7%), medicină de urgenţă (+5,4%), radiologie-imagistică medicală (+5,2%), ortopedie şi traumatologie (+5,1%) şi chirurgie generală (+4,0%). Totodată, creşteri importante ale numărului de medici s-au înregistrat şi în specialităţile: reabilitare medicală, farmacologie clinică, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, chirurgie toracică şi genetică medicală. Scăderi semnificative s-au înregistrat în specialităţile: alergologie şi imunologie clinică (-29,3%), chirurgie vasculară (-6,7%), igienă (-6,3%), medicină legală (-6,2%), pediatrie (-3,4%) şi medicină generală (-2,0%)” potrivit INS.

Motivul principal al acestei creșteri este generat de creșterea veniturilor cadrelor medicale din sectorul public, începând cu anul 2018.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cea mai eficientă metodă de diagnostic a osteoporozei VIDEO

Un examen medical, similar computerului tomograf, poate spune totul despre sănătatea oaselor femeilor. Procedura este utilizată pentru diagnosticarea osteoporozei.   „Diagnosticul de aur reprezintă această investigație denumită DEXA. Este un…