Între medicină și spiritualitate ar trebui să există o strânsă legătură, pentru că astfel putem depăși mai ușor durerea pe care o poate provoca o boală gravă, precum boala oncologică. Pe lângă sfaturile medicilor, trebuie să avem încredere și speranță că putem învinge în lupt cu un astfel de diagnostic.
„În ultimele decenii au început să apară multe articole care să facă legătura între spiritualitate și vindecare. Când vorbim despre vindecare trebuie să vedem că vindicare poate să reprezinte ceva diferit pentru fiecare dintre pacienți. Chiar am citit un articol în care erau analizate mai multe studii și au fost identificate câteva probleme cu care se confruntă pacienții oncologici. În primul rând acceptarea. Un pacient care-și acceptă diagnosticul, acceptă și ajutorul, acceptă și faptul că este și cineva care poate să-l ajute” susține dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală, Spitalul Regina Maria Brașov.
Totodată este important să avem credință și speranță că putem învinge boala.
„După aceea urmează predarea, adică punerea vieții tale în mâinile altcuiva. Această persoană este omul care are grijă de tine, fie că este medic sau asistent, dar mai este încă ceva, un om care are credință în Dumnezeu știe că nimic rău nu i se poate întâmpla, fără voia Lui. Odată noi ce ieșim din casă știm că nimic nu ni se va întâmpla. Credința…oamenii care îl caută pe Dumnezeu și l-au descoperit au credință. Urmează apoi speranța. Este important ca pacientul oncologic să aibă speranță, nu este totul pierdut, nu trebuie să abdicăm în fața bolii. Boala poate să ne ia multe, dar nu ne ia totul. Iar totul de fapt, reprezintă sufletul, iar de suflet boala nu se poate atinge” mai spune dr. Decebal Fodor medic specialist chirurgie generală, Spitalul Regina Maria Brașov.