Monitorizarea sarcinii trebuie efectuată pe tot parcursul ei. Încă din primul trimestru medicii recomandă o serie de analize de sânge, dar și examene ecografice pentru a exclude orice complicații care pot apărea pe parcursul dezvoltării fătului.
Analizele de sânge uzuale, recomandate de medici în primul trimestru de sarcină, ajută medicii să descopere care este starea de sănătate a femeilor gravide. În cazul în care acestea au probleme de sănătate, medicii vor recomanda terapiile adecvate.
„Sunt cu adevărat esențiale atât analizele pe care le propunem pacientelor în primul trimestru, cât și investigațiile ecografice. Dacă ne referim la analize, aici discutăm cumva de analize generale prin care reușim să vedem statusul de sănătate al viitoarei mame, cât și analize ceva mai specifice pot avea implicații asupra dezvoltării fetale și asupra sarcinii în sine” a explicat, la „Doctor Medika”, dr. Bogdan Chirculescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, Clinica Nativia, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.
Ecografia, la fel de importantă
Totodată, pe lângă analizele de sânge, viitoarelor mame le este recomandat și examenul ecografic. Examinarea ecografică în primul trimestru de sarcină oferă o imagine de ansamblu cu privire la dezvoltarea fătului.
„Ecografia din primul trimestru este la fel de importantă. Se recomandă ca o primă ecografie să fie făcută undeva până în 10 săptămâni de sarcină și are mai multe scopuri. În primul rând ne propunem să vedem că este o sarcină normală cu dezvoltare intrauterină, la polul opus putem depista o sarcină extrauterină. O a doua problemă de elucidat, la un prim diagnostic ecografic, ar fi să stabilim viabilitatea sarcinii. Și nu în ultimul rând să stabilim dacă este o sarcină unică sau o sarcină multiplă” a mai spus, la „Doctor Medika”, dr. Bogdan Chirculescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, Clinica Nativia, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.