Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – apreciat pentru contribuţia în cadrul exerciţiului SEISM 2018

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a primit un certificat de apreciere pentru contribuţia în cadrul exerciţiului naţional de răspuns în situaţii de urgenţă SEISM 2018 şi a celui european de protecţie civilă EUModEX 2018, care au avut loc în octombrie anul trecut la Bucureşti.

“În cadrul acestui exerciţiu, spitalul a fost un pilon principal în primirea, evaluarea şi îngrijirea victimelor. Au fost mai multe declanşări ale Planului alb cu scenarii diferite şi, în cadrul spitalului, a fost instalat şi menţinut timp de mai multe zile un spital de campanie, a cărui activitate medicală a fost asigurată de personalul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Unul din scenarii a presupus aducerea unui număr de 100 de bolnavi într-un interval scurt, de doar câteva ore. Cu toţii au fost preluaţi şi îngrijiţi corect, complet şi eficient de către medici şi asistente care s-au mobilizat exemplar. Am primit această diplomă de apreciere ca urmare a activităţilor depuse, pe toată perioada exerciţiului, de întregul colectiv medical din spitalul nostru. A fost evaluat pozitiv modul în care tot personalul medical din cadrul SUUB a răspuns la mobilizare într-un astfel de scenariu, de a se organiza rapid şi rezolva fiecare caz de urgenţă. Le mulţumesc încă o dată colegilor mei pentru tot ceea ce au făcut şi în special pentru devotamentul de care au dat dovadă”, afirmă managerul SUUB, dr. Adriana Nica, într-un comunicat, transmis luni AGERPRES.

Exerciţiul internaţional EUModEX 2018 a fost realizat de un consorţiu format din zece parteneri pe protecţie civilă din cadrul ciclului Modex 8 2017 – 2018. Consorţiul a fost contractat de Comisia Europeană pentru a proiecta, planifica, desfăşura şi autoevalua exerciţii de căutare-salvare urbană medie/ dificilă, în condiţiile CBRN (chimice, biologice, radiologice, nucleare), de asigurare a asistenţei medicale prin punerea la dispoziţie a unor posturi medicale avansate – cu sau fără posibilităţi de realizare a intervenţiilor chirurgicale – a unor spitale modulare, a asistenţei şi suportului tehnic, a unor spitale de campanie, a unor echipe de protecţie civilă a Uniunii, menţionează sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea