În România, se estimează că sunt circa un milion de cazuri de astm

florin-mihaltan

În România se estimează că sunt între 800.000 și 1.000.000 de cazuri de astm, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, președintele Societății Române de Pneumologie, Florin Mihălțan.

“În România, incidența este de 4 — 6%. În România, se estimează că sunt între 800.000 și 1.000.000 de cazuri de astm. Este o boală inflamatorie. Incidența astmului crește foarte mult în țările industrializate. (…) Astmul afectează mai mult de 300.000.000 de oameni în toată lumea și este cea mai răspândită boală cronică printre copii. Doar în Europa, 30.000.000 de persoane suferă din cauza astmului. În Europa, 1 din 4 pacienți a avut cel puțin o criză de astm atât de severă, încât nu a putut nici măcar să ceară ajutor. În Europa de Vest, o persoană moare din cauza astmului în fiecare oră”, a precizat medicul pneumolog.

Potrivit acestuia, Societatea Română de Pneumologie va demara la sfârșitul anului un studiu pentru a vedea numărul de persoane cu astm din țara noastră.

“Nu există un program național de astm, însă medicația este compensată. (…) S-a redus cu 16% numărul de pacienți români care se internau pentru crize de astm în urma implementării legii antifumat. Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respirație și prin simptome ca lipsa de aer, respirație șuierătoare, senzație de apăsare în piept și tuse. Afecțiunea nu poate fi vindecată, dar cei diagnosticați cu astm pot duce o viață normală, activă, dacă respectă câteva reguli simple: iau medicamente prescrise de medic, merg la controale periodice, nu fumează, se feresc de polen, praf și păr de animale, învață să își dea seama când astmul lor se agravează și cum trebuie să reacționeze”, a mai afirmat acesta.

El a spus că pacienții cu astm trebuie să evite factorii de risc și să renunțe la animalele de companie, la fumat, să nu folosească deodorante puternice — săpun, șampon, parfum, deodorant de cameră. Totodată, cei care au astm trebuie să scoată din cameră toate covoarele, pernele suplimentare și fotoliile, să spele cearșafurile și păturile des în apă fierbinte și să le lase să se usuce la soare și să le aerisească des.

Dr. Florin Mihălțan a precizat că pe www.invingeastmul.ro pacienții au la dispoziție un test de autoevaluare a controlului astmului.

El a spus că în acest an va avea loc cea de-a VIII-a ediție a campaniei de depistare a astmului. Astfel, în zilele de 21 și 22 mai, cei care doresc vor putea face gratuit spirometrii în Parcul Tineretului.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea