Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri că şi-ar dori ca Sănătatea să primească mai mult de 5% din PIB, precizând însă că în acest moment ţara şi economia nu pot oferi fonduri atât de mari.
‘Şi eu îmi exprim această amărăciune. Şi eu mi-aş dori să fie mai mult de 5%. Din păcate, ţara atâta poate astăzi. Economia atâta poate, veniturile oamenilor atât permit să impozităm. Şi eu am dorinţa ca dintr-o colectare mai bună în acest an o cotă parte să fie alocată la rectificarea bugetară Sănătăţii’, a declarat Nicolăescu înainte de discuţia cu sindicaliştii, legat de faptul că preşedintele Colegiului Medicilor şi-a exprimat ‘amărăciunea’ că Guvernul nu a alocat 5% din PIB pentru Sănătate.
El le-a transmis medicilor că, atunci când economia şi bugetul vor permite, banii vor fi îndreptaţi cu prioritate către Sănătate. În şedinţa de guvern de miercuri, ministrul Nicolăescu s-a arătat optimist în privinţa deblocării celor 1.000 de posturi din domeniul sanitar.
‘Sunt convins că Guvernul va avea toată determinarea să aprobe atât nota cu amendamentul pentru plata zilelor nelucrătoare cât şi deblocarea posturilor din sistemul sanitar’, a mai menţionat ministrul Sănătăţii.
Nicolăescu a mai precizat că în urma discuţiilor pe care le-a avut miercuri cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate s-au desprins câteva idei, printre care încheierea unui protocol între Coaliţie şi minister privind un dialog instituţionalizat.
‘Ceea ce înseamnă Sanitas şi grevă generală este o activitate pe care o discutăm astăzi după şedinţa de guvern. În ceea ce înseamnă Coaliţia, cred că principalele idei care s-au desprins se referă la: să încheiem un protocol între Coaliţie şi minister, prin care să ne propunem să realizăm un dialog instituţionalizat de lucru permanent. Să încercăm ca o parte din ceea ce am hotărât până acum ca grup de lucru să-şi încheie mai repede activitatea şi să promovăm în regim de maximă urgenţă OUG şi să grăbim avizarea ei şi undeva în primul trimestru al anului 2014 să avem şi restul modificărilor Legii 95 înaintate Parlamentului’, a mai spus Nicolăescu.
Niciun comentariu
-banii de la sanatate ajung de citiva ani; nu au mai fost plafoane, s-au derulat si se deruleaza si programe de analize sau de depistare a cancerelor.