Cu stima de sine la psiholog. Rolul familiei în formarea încrederii

Vulnerabilitățile pe care le resimțit în viața de adult ca urmare a unei stime de sine scăzute sunt generate de relația pe care am avut-o în copilărie cu părinții noștri. Familia joacă un rol important în formarea încrederii în sine.

Prezentă în studioul Medika TV, psihologul Bianca Poptean a explicat faptul că încrederea în sine nu este o calitate dobândită, ci construită în timp. Iar primii ani de viață sunt importanți în formarea stimei de sine.

„Nu ne naștem cu încrederea în sine, nu este un dat pe care îl avem și cu care rămânem. Familia ne modelează această încredere în sine. În jurul vârstei de 3 ani, felul în care se poartă părinții noștri cu noi, felul în care ne arată dezvoltarea lor emoțională, felul în care ne împlinesc sau nu ne împlinesc nevoile, apare sămânța încrederii noastre în sine. Toți copiii au așteptări de la părinți să-i vadă valoroși„ susține psihologul Bianca Poptean.

În cazul în care încrederea în sine nu este construită cu ajutorul familiei, viitorul adult va fi vulnerabil atunci când va fi nevoit să ia decizii și să se simtă valorizat.

„Dacă nu se întâmplă asta și nevoia de a fi important și valoros nu este împlinită de către părinții noștri atunci încrederea în sine nu va fi una bună. Este o abilitate care se clădește din copilăria mică, dar ea este cumva sedimentată și în viața viitorului adult” a mai explicat Bianca Poptean.

Cel mai important sfat al specialiștilor pentru părinți este de a-i lăsa pe copii să ia singuri deciziile și de a-i încuraja să acționeze în acest sens. Criticile sau comportamentele protectoare duse la extrem le pot afecta încrederea în sine.

„Cred că este foarte important să ne uităm la felul de parenting al părinților noștri pentru că noi rămânem un copil nevindecat. Rămâne acel copil care dacă a primit foarte multă critică sau dacă a avut parte de prea multă autoritate, cumva reacția este de a nu face același lucru copiilor noștri. Trebuie să le dăm șansa copiilor de a face ei înșiși, prin puterea lor, lucruri” a mai spus psihologul Bianca Poptean.

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes