Din 2015 se va reveni la achiziția centralizată de medicamente pentru HIV/SIDA, a anunțat luni ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
“Anul acesta rezolvăm lucrurile așa cum au fost creionate de predecesori. Nu sunt de acord cu maniera aceasta. De la anul revenim la achiziție centralizată de medicamente pentru HIV/SIDA. Vor fi distribuite pe regiuni, așa cum a fost până în 2007, când, după părerea mea, lucrurile funcționau mai bine. Joi am vorbit cu Ministerul de Finanțe și suplimentăm tot ce nu a fost acoperit de vechea conducere”, a declarat ministrul Sănătății într-o dezbatere.
Nicolae Bănicioiu a vorbit și despre fondurile alocate pentru programele de sănătate. Dintre acestea, programul ATI, în care sunt incluse 78 de spitale, a primit 157 de milioane de lei.
“Programul se derulează bine, este necesar și cred că are bune rezultate până în momentul de față. Vom vedea și la rectificare dacă se dovedește că există un necesar mai mare și este nevoie de o alocare suplimentară. S-a demarat programul cu infarct miocardic acut. Acolo suma alocată este de 20 de milioane lei, cu un număr de 16 spitale care intră în programul respectiv. Este vorba de achiziție de materiale sanitare consumabile pentru intervențiile angiografice, angioplastii”, a spus Bănicioiu.
Potrivit lui, se discută și despre introducerea profilaxiei morții subite cardiace de cauză ritmică.
“Este vorba de implantarea de defibrilatoare și stimulare cardiacă de sincronizare. Avem în vedere un număr de 7 spitale pe care le luăm în calcul pentru acest program. Ministerul vine să suplimenteze ceea ce se întâmplă în momentul de față și cu acest program, probabil funcțional într-o lună sau două”, a mai spus ministrul.
Un alt program avut în vedere de Ministerul Sănătății se referă la accidentul vascular cerebral.
“Pentru tratamentul bolnavilor grav, prioritari, se va avea în vedere și un program destinat accidentului vascular cerebral. Cu cele trei componente pe fibrinoliză vom avea probabil 7 spitale care ar putea intra în acest program, pe embolizare — 3 spitale, neuro cu chirurgie intervențională — un spital și lucrăm pentru a avea și cel de-a doilea spital. În mai puțin de două luni programele vor fi funcționale. De asemenea, programul de traumă este în curs de a fi implementat. Este destinat pacienților cu leziuni traumatice acute iar suma pregătită este una destul de importantă și ar acoperi un necesar de 20 de spitale”, a mai susținut ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Sursa: AGERPRES