Profesia de medic este tot mai apreciată în rândul elevilor de liceu, iar acest lucru este dovedit de creşterea numărului de candidaţi care au ales să se înscrie la simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF ‘Carol Davila’, se arată într-un comunicat de presă al universităţii.
Numărul celor înscrişi la examenul de simulare a crescut de la 1.400 în anul 2012 la 1.700 în 2013.
Conform listei cu rezultatele simulării furnizate de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti, cel mai mare punctaj obţinut a fost de 94.
La simularea examenului la Facultatea de Medicină Dentară, punctajul maxim obţinut a fost de 97.
Examenul de simulare a decurs fără incidente, iar absolvenţii de liceu îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele în urma rezultatelor obţinute.
Anul acesta, admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti va avea loc în data de 24 iulie.
Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi Liga Studenţilor la Medicină Dentară Bucureşti au organizat pe 25 mai simulări pentru examenele de admitere la cele două facultăţi din cadrul UMF ‘Carol Davila’.