În cadrul Compartimentului Oftalmologie al SCJU Arad se fac peste 20 de operaţii de cataractă săptămânal

Specialiştii Compartimentului Oftalmologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad efectuează săptămânal peste de 20 de operaţii de cataractă, conform medicului şef Roxana Trînc.

“Cataracta este una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni oftalmologice la persoanele din judeţul Arad, dovadă fiind faptul că circa 90% dintre intervenţiile realizate de noi în cadrul Compartimentului Oftalmologie sunt operaţii de cataractă, ceea în cifre înseamnă mai mult 20 de cazuri operate săptămânal”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, medicul Roxana Trînc.

Aceasta a precizat că arădenii diagnosticaţi cu cataractă, care vor să se opereze la Compartimentul de Oftalmologie din cadrul SCJU Arad, pot face acest lucru în baza unei trimiteri de la medicul de familie, operaţiile cu folosirea lentilelor standard fiind gratuite pentru persoanele asigurate.

“Pacientul care doreşte să se opereze la noi trebuie să efectueze o keratometrie şi o biometrie, în urma căreia i se măsoară valoarea dioptrică a cristalinului artificial. Mai apoi se face o solicitare către Casa de Asigurări de Sănătate pentru lentila intraoculară artificială. Dacă pacientul doreşte lentila standard, atunci aceasta este decontată integral de Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă însă pacientul doreşte o altă lentilă, de calitate superioară, diferenţa de preţ va fi suportată de acesta”, a adăugat medicul şef al Compartimentului de Oftalmologie din cadrul SCJU Arad.

Anul trecut, Primăria Municipiului Arad a investit peste 130.000 de lei în aparatură medicală destinată dotării sălii de operaţie din cadrul Compartimentului de Oftalmologie al SCJU Arad, pentru intervenţiile chirurgicale în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu cataractă, pentru diagnosticarea glaucomului, dar şi pentru determinarea dioptriilor.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

VIDEO Incidența cancerului de colon în România

Chiar dacă România se situează sub media europeană în privința cancerului de colon, mortalitatea provocată de această afecțiune este însă foarte mare la nivelul țării noastre. De aceea, prin programe…

VIDEO Ce este cancerul de colon și de ce apare?

Cancerul de colon este o afecțiune care amenință viața. Boala poate fi însă prevenită, dacă este descoperită la timp. Asta presupune efectuarea unor examene medicale prin care să fie observați…