Încep lucrările la Centrul de Arși Grav din Târgul Mureș. Mesajul Ministerului Sănătății 

 

Ministerul Sănătății a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea Centrului de Arși Grav din Târgu Mureș. Clădirea Erste nouă și permite interconectarea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență. Acesta este al treilea proiect dedicat mărilor arși, după cele din Timișoara și București. Valoarea celor trei proiecte depășește 1 miliard de lei. 

„Este un pas decisiv către respectarea angajamentului de a finaliza toate cele trei centre dedicate pacienţilor cu arsuri grave din România, până la finalul anului 2025. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş vor deveni spitale regionale de urgenţă şi parte a coloanei vertebrale a reţelei publice de spitale, alături de cele trei spitale regionale de urgenţă avute în vedere a fi construite în următorii ani”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. 

Centrul de Mari Arși din Târgu Mureș va avea 7 niveluri. 4 etaje vor fi medicale, iar al 5-lea va fi tehnic. Funcțiunile sale sunt: entru de arşi cu 5 paturi pentru pacienţi critici, 10 paturi pentru terapie intermediară şi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, secţie ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operaţii distribuite pe două etaje, departament de sterilizare, unitate de transfuzii, alte spaţii/zone care vor fi aferente departamentelor menţionate, sau care sunt parte a circuitelor medicale şi zone administrative/tehnice/universitare şi de depozitare. De asemenea, heliportul existent va fi reamplasat şi va fi construit un lot de parcare pentru personalul medical.

Contractul pentru lucrările de construire a fost semnat în ianuarie, iar bugetul total al investiţiei este de 322.625.700,15 LEI, fără TVA.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes