Ministrul Sănătății a donat sânge în Piața Universității și a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Donatorului de sânge

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a donat sânge, miercuri, la Centrul Mobil de Donare de Sânge din Piața Universității, unde are loc campania de donare și a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

“A fost ușor. Am avut emoții ca la orice procedură medicală, dar emoțiile obișnuite, procedura este nedureroasă, inclusiv recoltatul de sânge. Am parcurs toate procedurile, mi s-a întocmit carnet de donator, mi s-a făcut consultația medicală, mi s-a luat tensiunea arterială, care era un pic mare, nu am probleme cu tensiunea, dar probabil și din cauza emoțiilor și pentru că m-ați stresat dumneavoastră cu camerele de luat vederi. Vreau să transmit un mesaj de solidaritate românilor, vă rog să vă solidarizați, vă rog să mergeți la centrele mobile sau la centrele regionale de donare de sânge. Pacienții, copiii, vârstnicii au nevoie de sângele nostru”, a declarat ministrul Sănătății.

Campania de donare de sânge cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge a început, miercuri dimineață, în Piața Universității, unde voluntarii sunt așteptați la Centrul Mobil de Donare de Sânge până la ora 14.00.
Florian Bodog le-a mulțumit celor care contribuie la salvarea de vieți și i-a asigurat de întreaga sa recunoștință.

“Mulți dintre donatorii voluntari privesc acest ajutor neprețuit ca pe o datorie morală și aleg să doneze sânge în mod regulat. La nivel global au loc peste 112,5 milioane de donații de sânge. Din păcate, în România mai puțin de 2% dintre adulți aleg să fie donatori. Este un procent mult prea mic raportat la urgențele medicale, la numărul celor care au nevoie de transfuzii de sânge pentru salvarea vieții sau pentru tratarea afecțiunilor, dar și la numărul mare de donatori voluntari din celelalte state europene”, a susținut Florian Bodog, precizând că a donat sânge de mai multe ori.

El a subliniat că cele mai recente date ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că majoritatea transfuziilor de sânge se îndreaptă către copii aflați în suferință și către vârstnici.

“Această zi nu trebuie doar să omagieze pe cei care își ajută semenii în cele mai grele momente, ci și să ne îndemne la implicare și acțiune imediată. Într-o singură ședință de donare, prin separarea componentelor sanguine, fiecare dintre noi are șansa să salveze trei vieți”, a mai spus Florian Bodog, precizând că are în vedere o strategie pentru reorganizarea centrelor de sânge.
Zeci de voluntari au venit miercuri în Piața Universității pentru a dona sânge. La ora 11.00, mai mulți oameni au format o picătură de sânge. Aceștia au ținut în mâini cartoane roșii și au intonat “Imnul vieții”.

Tot în Piața Universității a avut loc și o simulare de acordare a primului ajutor în cazul unui cutremur puternic.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea