Parteneriat Spitalul ‘Sf. Ioan’ – Amethyst Radiotherapy

nicolae-iordacheDouă rezerve ale secției de oncologie a Spitalului “Sf. Ioan” au fost renovate, iar cazurile oncologice ale spitalului vor fi analizate săptămânal de către mai mulți specialiști, în urma implementării unui parteneriat între unitatea medicală și rețeaua de tratare a cancerului prin radioterapie Amethyst Radiotherapy.

“Conceptul presupune abordarea multidisciplinară a cazurilor oncologice în cadrul unei comisii medicale oncologice care analizează starea medicală și opțiunile de tratament ale fiecărui pacient în parte, tratament care să combine cu succes mai multe practici, precum chimioterapia, chirurgia, radioterapia sau hormonoterapia. Fiecare pacient este unic și trebuie să beneficieze de strategii terapeutice personalizate, iar practica medicală a dovedit că, astfel, șansele de reușită în tratarea pacienților oncologici sunt semnificativ mai mari decât în cazul unei abordări clasice. Îmi doresc ca aceste comisii medicale multidisciplinare să devină o practică frecventă în tratarea cancerelor în România”, a declarat directorul medical al centrului Amethyst, prof. dr. Christian Chiricuță, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Săptămânal, o echipă multidisciplinară extinsă, formată din medici chirurgi, onco-urologi și urologi ai spitalului, condusă de prof. dr. Nicolae Iordache, și medici radioterapeuți ai Amethyst Radiotherapy, conduși de profesorul Cristian Chiricuță se întrunesc în Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan” în cadrul ședințelor “tumor board”.

“Acest parteneriat reprezintă un pas important pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite și vrem să mulțumim centrului Amethyst Radiotherapy pentru sprijinul acordat. Prin introducerea strategiei “tumor board” în practică medicală curentă, suntem mai aproape de alinierea la practicile medicale internaționale, iar condițiile de spitalizare îmbunătățite vor asigura pacienților un grad sporit de confort. Echipa noastră oncologică este onorată să învețe din vasta experiență medicală a ărof. Chiricuță”, a subliniat prof. dr. Nicolae Iordache, șeful secției de Chirurgie, spitalul “Sf. Ioan”, conform sursei citate.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea