Datele Agenției Naționale de Transplant au făcut demersurile legale pentru ca organele lor să fie donate, după deces. Oficialii instituției susțin însă că legea trebuie schimbată, iar registrul donatorilor actualizat.
„Aici e loc de mai bine. Firesc, acel registru a fost făcut în 2014 şi atunci, pe vremea aceea, aceasta era singura soluţie fezabilă. Şi este şi prinsă în lege că doar aşa poţi consemna, prin notar. Însă, ce am observat la alte ţări este că încearcă să faciliteze totuşi acest acord cât mai mult pentru cetăţean. Până la urmă, cineva care munceşte şi are doi copii are foarte multe pe cap. Cred că i-ar fi foarte greu să meargă la notar, să încheie procură sau cum se numeşte actul acela” susține dr. Guenadiy Vatachki, directorul ANT.
În alte state, procedura privind acceptul de a deveni donator de organe în timpul vieții este mult mai simplă decât în România.
”În alte ţări intra online pe un site, cum e de exemplu transplant.ro, se înregistrează acolo cu documentul personal şi atunci îşi poate exprima acordul direct de acasă„ a mai spus medicul dr. Guenadiy Vatachki, directorul ANT.













