Dezbaterea din domeniu medical organizată de Profit.ro și difuzată pe Prima News, ProfitHealth.forum, a adus împreună specialiști din domeniul medical care au dezbătut cele mai importante probleme ale sistemului.
Printre invitații la ProfitHealth.formum s-a numărat și medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București. Medicul a explicat faptul că activitate în cadrul unității pe care o conduce este tot mai dificilă din cauza lipsei de personal. Criza resurselor umane este generată și pentru faptul că, în momentul de față, posturile sunt blocate.
„La nivel de personal, dacă ne referim la personal medical și mai ales la medici, ceea ce am făcut deja până acum este că am ocupat pozițiile libere, doctorii care s-au pensionat și au ieșit din sistem. Pozițiile respective au fost ocupate de tineri rezidenți, de ultimul an, vorbesc și medici specialiști, care au intrat în fluxul specialității mai departe. O mare durere este personalul mediu. Aici avem niște probleme uriașe, pentru că această blocare a posturilor în sistemul de sănătate, acum, și mai ales în spitale de non-urgență, este un lucru absolut grav” a declarat dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București.
Totodată, medicul a explicat faptul că actuala legislație îi permite să scoată la concurs doar 15% din posturile pe care spitalul le are vacante în momentul de față.
„Gândiți-vă ce înseamnă în momentul în care situația asta se perpetuează de-a lungul lunilor și anilor, și cam la ce deficit de personal mediu și auxiliar ajungem. Este o situație gravă” a mai spus dr. Simin Aysel Florescu.













