VIDEO Timpul de reacție în cazul unui accident vascular ischemic poate salva viața pacientului. Iată ce trebuie să faci

Stilul de viață nesănătos este un factor de risc pentru accidentul vascular ischemic. Specialiștii susțin faptul că intervenția rapidă, din momentul în care simptomele specifice bolii s-au declanșat, poate salva viața pacientului. De aceea, dacă în jurul nostru o persoană acuză amețeli, probleme de vedere sau senzația că mâinile sau picioarele i-au amorțit trebuie transportată cât mai repede la spital.

Specialiștii explică faptul că odată instalate simptomele specifice unui accident vascular ischemic, persoana care se confruntă cu această problemă medicală trebuie transportată la spital cât mai repede. Un pacient aflat într-o astfel de condiție trebuie ajutat să ajungă la camera de gardă în cel mult 4 ore.

„Pentru ambele tipuri de accidente vasculare timpul este foarte important. Aș vrea să mă refer întâi la accidentul cerebral vascular ischemic. Din momentul în care s-au instalat semnele neurologice, precum scăderea acuității vizuale la un ochi, hemipareza sau tulburarea de vorbire trebuie să ajungem la spital într-un maximum de 3, 4 ore ca să se poată institui terapia trombolitică. Este vorba despre un agent care dizolvă cheagul respectiv și care se injectează intravenos, printr-o perfuzie. Cu cât se injectează mai repede, cu atât sechelele vor dispărea” susține conf. dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București.

Accidentul vascular cerebral ischemic pune în pericol viața pacienților și totodată produce dezechilibre neurologice, precum paralizii sau pierderea capacității de a vorbi. Totul din cauza faptului că această boală degradează neuronii. De aceea, intervenția rapidă este esențială pentru a reduce semnificativ instalarea problemelor de natură neurologică.

„Trebuie să știm că noi pierdem în momentul declanșării unui atac vascular ischemic neuroni, pe fiecare secundă care trece. Din fericire, creierul are miliarde de neuroni și reușim să facem față și să nu prezentăm niște deficite neurologice foarte mari. Intervalul acesta de 3, 4 ore pentru tromboliza intravenoasă este perioada maximă în care pacientul trebuie să ajungă la spital. Cu cât ne apropiem mai repede de momentul terapeutic, din momentul debutului simptomelor cu atât este mai bine pentru pacient” mai spune conf. dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea