Afecțiunile rinichilor au anumite simptome specifice, iar în momentul în care apar pacientul trebuie să meargă de urgență la medic. Lăsate netratate, aceste boli pot pune în pericol viața pacientului.
„De cele mai multe ori, pacientul spune că are hematurie, adică prezența sângelui în urină. Pentru noi acesta este semnalul important că este o afecțiune gravă. De la cancer renal, la inflamații ale rinichiului, până la litiază renală. Acest simptom pe care pacientul ni-l relatează este pentru noi este foarte important” susține dr. MARILENA STOIAN, medic primar medicină internă, medic specialist nefrologie, doctor în medicină, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.
Acestui tablou i se adaugă și alte simptome precum umflarea picioarelor sau apariția stărilor de greață.
„Un alt simptom important este edemul, adică umflarea picioarelor. Pacientul spune că nu îl mai încap pantofii. Este urmat de greață, pacientul spunând că nu mai are poftă de mâncare„ mai spune dr. MARILENA STOIAN, medic primar medicină internă, medic specialist nefrologie, doctor în medicină, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.












