Spitalul Universitar de Urgență din București a fost dotat cu un nou ecograf și un ventilator de suport respirator de către organizația „Salvați Copiii”. Este ce-a de a șasea donație…
Cazurile de „variola maimuței” se răspândesc cu repeziune în Uniunea Europeană. Astfel, Comisia Europeană și-a luat angajamentul de a distribui vaccin în toate statele membre. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a…
Ungaria a raportat primul caz de variola maimuței, la un pacient în vârstă de 38 de ani. Anunțul a fost făcut de Cecilia Muller, medicul-șef din Ungaria. Potrivit acesteia, autoritățile…
Autoritățile române au solicitat 1.000 de doze de vaccin împotriva variolei prin mecanismul Uniunii Europene de achiziție centralizată, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. „Există o instituţie a Uniunii Europene,…
Vineri, 27 mai, este marcată Ziua Internațională a Medicinei de Urgență. Cu acest prilej, Alexandru Rafila, ministrul român al Sănătății a transmis un mesaj tuturor cadrelor medicale care își desfășoară…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a participat la o întâlnire oficială alături de Mario Nava, Director General al Direcției Generale Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene (DG REFORM). În…
În cadrul unei ceremonii organizate la sediul Unifarm, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit cu Excelența Sa Rim Gap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, în vederea preluării celor 600.000…
Aflat într-o vizită de lucru la Oradea, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a făcut declarații publice cu privire la evoluția pandemiei de COVID-19 în țara noastră. Acesta a explicat faptul că,…
Întâlnire de lucru a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”. Principalele teme de discuție au vizat salarizarea în domeniul medical din România, precum și alte aspecte ce…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prelungit pentru 3 ani acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice, încheiat între Ministerul Sănătății, Grupul San Donato Italia, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo…
Aflat într-o vizită de lucru la Craiova, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a participat la inaugurarea Unității Funcționale de Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJUC). Unitatea Funcțională…
Ministrul Sănătății a participat la o întâlnire oficială, organizată de către reprezentanții Serviciului de Ambulanță București – Ilfov. În cadrul întâlnirii, oficialul a apreciat modul în care cadrele medicale ale…
Ministerul Sănătății amână distribuirea pastilelor de iod către populație. Ministrul Alexandru Rafila a explicat luni că autorităţile nu vor distribui pastilele cu iodură de potasiu înainte de realizarea unei campanii…
Deși în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 4000 de noi infectări cu virusul SARS-CoV-2, autoritățile sanitare din România sunt optimiste în ceea ce privește evoluția pandemiei pe teritoriul…
Aflat într-o vizită de lucru la Ploiești, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat public faptul că de săptămâna viitoare, în toată România, începe distribuirea pastilelor de iodură de potasiu către…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, va începe distribuirea pastilelor de potasiu către persoanele eligibile. În această săptămână autoritățile vor organiza o campanie de informare…
Prima instituție medicală din Moldova destinată screening-ului și diagnosticului bolilor oncologice a fost deschisă vineri, 25 martie a.c., la Iași. Centrul de Screening și Diagnostic în Bolile Oncologice a fost…
75 de refugiați din Ucraina sunt internați în spitale din România, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a precizat că deocamdată nu există probleme în acordarea asistenței medicale cetățenilor…
După ridicarea stării de alertă, spitalele vor funcționa în sistem combinat, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. De asemenea, a mai spus oficialul, unitățile sanitare care au tratat pacienți COVID-19…
Ridicarea stării de alertă pe teritoriul României reprezintă și momentul în care țara noastră scapă oficial de restricții. Românii nu vor mai fi obligați să poarte masca de protecție, iar…
Antibiotice Iași va începe, de astăzi, producția de pastile cu iod, în eventualitatea unui incident nuclear, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Compania urmează să producă 2,5 milioane de pastile…