După ridicarea stării de alertă, spitalele vor funcționa în sistem combinat, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. De asemenea, a mai spus oficialul, unitățile sanitare care au tratat pacienți COVID-19 îi vor continua în continuare.
„Spitalele vor funcţiona în sistem combinat, adică unităţile sanitare care au tratat şi până acum pacienţi COVID vor trata în continuare. Avem cinci mii de pacienţi în spitale, ei trebuie trataţi în continuare, dar pe măsură ce numărul de pacienţi va scădea, activitatea spitalelor se va relua cu tot profilul de activitate pe care îl are fiecare unitate sanitară încât să existe tot aşa un proces gradual de reîntoarcere la normalitate şi în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale, iar pentru acest lucru am discutat cu cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi vom asigura şi o perioadă de tranziţie, de finanţare, la nivelul cheltuielilor efectuate pentru aceste unităţi sanitare. Discuţia a fost pentru data de 30 septembrie”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Cât privește centrele de testare, acestea vor rămâne deschise, în condițiile în care testarea reprezintă o componentă esențială în controlul infecției cu coronavirus.
„Noi avem 5.000 de cazuri pe zi, testarea rămâne o componentă esenţială a controlului acestei infecţii. Noi nu putem să sperăm la o reducere a numărului de cazuri prin închiderea centrelor de testare. Eu cred că noi trebuie să sperăm la o reducere a numărului de cazuri prin scăderea reală a numărului de cazuri, nu prin diminuarea testării. Aţi remarcat că şi procentul a scăzut, am plecat pe la 35% am ajuns la 20%, săptămâna trecută eram undeva jur de 15%, săptămâna asta în jur de 10% dintre probe pozitive aşa că menţinem capacitatea de testare, inclusiv acele centre de prelevare care sunt în Bucureşti şi cred că mai sunt încă în câteva judeţe încât oamenii să aibă acces la testare şi îi sfătuiesc să îndrepte spre aceste centre sau spre medicii de familie care în mod evident pot să facă în continuare testarea. Nu trebuie renunţat la testare”, a mai declarat Alexandru Rafila.