Sfaturi utile de skincare la tine acasă VIDEO

Sfaturi utile de skincare la tine acasă VIDEO
Sfaturi utile de skincare la tine acasă VIDEO

 

Dacă timpul nu-ți permite să mergi la salon pentru a beneficia de proceduri de întreținere și înfrumusețare a tenului, poți face asta și în intimitate. Îți oferim în acest articol sfaturi utile de skincare la tine acasă.

Viața agitată le poate împiedica pe multe femei să aibă grijă de tenul lor, într-un salon profesional. Dar, există suficiente produse care le pot ajuta să aibă grijă de ele acasă, în intimitate.

Sfaturi utile de skincare la tine acasă

Principala regulă este să alegi produsele în funcție de tipul tău de ten. Apoi, de fiecare dată când ieși din casă utilizează o cremă cu factor de protecție solară. Mai mult, nu pleca la somn fără o curățare temeinică a tenului.

„Pentru orice timp de ten și orice decadă de vârstă este importantă îngrijirea pe care o facem acasă. Mă refer la un gel de curățare potrivit fiecărui tip de ten, o cremă hidratată. Dimineața o cremă cu factor de protecție solară e suficientă. Sunt persoane mai sceptice în ceea ce privește SPF-ul. Putem opta pentru variante cu SPF 30. Ideale sunt variantele cu SPF 50 chiar și iarna” susține dr. Michela Gingirov, medic dermatolog – Clinicile Cronos Med, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Produse adaptate în funcție de ten

Principala regulă de care trebuie să ținem cont în legătură cu îngrijirea tenului acasă este să folosim produsele potrivite tipului nostru de ten.

„Toate produsele trebuie adaptate în funcție de ten. Tenul sensibil are nevoie de produse fără parfum. Produsele trebuie să nu aibă alcool. Rolul este să calmeze pielea. Tenul mix-gras are nevoie de acizi exfolianți. Trebuie aplicați pe față mai mult seara. Accidul salicilic, glicolic sau lactic sunt benefici…Trebuie însă aleși în funcție de particularitatea tenului. Un agent antioxidant în rutina de dimineață ajută la fel de mult. După 25 – 30 de ani este ideal să folosim vitamina C, înainte de crema cu ecran solar” mai spune dr. Michela Gingirov, medic dermatolog – Clinicile Cronos Med, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Categorii: Exclusiv, Video
Ți-ar putea plăcea