Învierea este considerată cea mai importantă sărbătoare a întregii creștinătăți. În plan psihologic, acest moment încărcat de spiritualitate se traduce prin învingerea celor mai mari frici interioare pe care le trăim. Avem nevoie de această sărbătoare pentru a putea lupta cu cele mai adânci sentimente de teamă.
Mai mult decât atât, Învierea reprezintă și opusul celei mai mari frici a oamenilor, frica de moarte.
Mesajul psihoemoțional al Învierii
În plan psihoemoțional, Învierea ne ajută să trecem peste aceste frici ce au legătură cu spiritualitatea, așa cum este frica de moarte sau frica de Iad.
„Oamenii au nevoie de Înviere pentru că este opusul celei mai mari frici pe care o trăiesc, frica de moarte. Atunci când oamenii nu trăiesc într-un orizont religios, frica de moarte este frica de neant. Atunci când trăiesc într-un univers religios, frica de moarte poate să însemne frică de pedeapsă veșnică dacă mergem pe ideea existenței Iadului. Poate să însemne frică de abandon, de necunoscut. Eu accept că există ceva după moarte, dar ce este acolo? Dar se reactivează aceste anxietăți existențiale” explică Petruț Dinu, psihoterapeut integrativ și psihotraumatolog, filosof doctorand, invitat în cadrul emisiunii „Minți sclipitoare”, prezentată de Bianca Poptean.
Moartea a piedut bătălita în fața iubirii
Profunzimea sărbătorii Învierii, în plan emoțional, este echivalentă cu ideea spirituală că moartea a fost învinsă de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.
„În momentul în care un individ trăiește Paștele ca Înviere, regăsește ideea că moartea a pierdut bătălia în fața iubirii lui Dumnezeu pentru oameni” mai spune Petruț Dinu, psihoterapeut integrativ și psihotraumatolog, filosof doctorand, invitat în cadrul emisiunii „Minți sclipitoare”, prezentată de Bianca Poptean.













