Focar de gripă aviară la Bârlad. Lebede găsite moarte pe malul unui lac

Autoritățile din județul Vaslui sunt în alertă după ce patru lebede au fost găsite moarte pe malul unui lac, iar analizele de laborator au confirmat că au fost infectate cu virusul influenței aviare înalt patogene (H5N1).

Autoritățile au dispus măsuri sanitar-veterinare și de mediu, fiind creat un perimetru de protecție pe o rază de 10 kilometri.

„Direcţia Judeţeană de Mediu Vaslui informează publicul că, în urma activităţilor de monitorizare avifaunistică desfăşurate în data de 28.01.2026, în aria protejată ROSPA0167 Râul Bârlad (sector Zorleni – Gura Gârbovăţului), a fost monitorizat Lacul Prodana din municipiul Bârlad, unde au fost identificate 4 lebede vară (Cygnus olore) decedate” potrivit Direcției Județene de Mediu Vaslui.

Sursa citată a precizat că situaţia constatată în teren a fost sesizată de urgenţă instituţiilor abilitate, în vederea intervenţiei şi prelevării probelor biologice, conform procedurilor legale.

”Ca urmare a confirmării focarului, la solicitarea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB), fiind aprobat planul de măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii bolii, conform legislaţiei în vigoare. Astfel, a fost instituită o zonă de protecţie pe o rază de 10 km, cu restricţii privind circulaţia păsărilor şi interzicerea târgurilor şi pieţelor avicole”, au anunţat specialiştii.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea