Reprezentantul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), dr. Sorin Popescu, spune că în ceea ce priveşte taxa clawback se aşteaptă o soluţie până pe 15 iunie, un grup interministerial lucrând la aceasta.
El speră ca de la 1 iulie să fie o lege a clawback-ului.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a evidenţiat, cu prilejul Forumului Industriei Farmaceutice, că nu se doreşte o repetare a situaţiei din 2008, când dintr-un conflict între Ministerul Sănătăţii şi industria farmaceutică, într-un an electoral, s-a ajuns la ameninţarea distribuitorilor că nu vor mai elibera medicamente către farmacii dacă nu se actualizează cursul de schimb.
‘Avem şi acum un an electoral şi un conflict de data aceasta între producători şi Ministerul Sănătăţii legat de taxa clawback şi dorim să evităm o situaţie similară cu cea din 2008. Am atenţionat că e legal ca industria să negocieze, să facă lobby, dar, în acelaşi timp, reprezentanţii acesteia să fie foarte atenţi ca acţiunile lor să nu reprezinte o încălcare a legii concurenţei, să nu reprezinte o înţelegere între firme pentru că vor fi pasibili de sancţiuni severe din partea noastră. Scopul instituţiei mele nu este să amendăm toată ziua, bună ziua, ci să încercăm ca lumea să nu încalce legea, iar pentru asta trebuie să îi atenţionăm. Dacă totuşi în ciuda eforturilor de a preveni se ajunge la încălcarea legii, atunci se aplică sancţiuni destul de severe de până la 10% din cifra de afaceri pe un an. Sunt companii care au cifre de afaceri de un miliard de euro per total şi s-ar putea să se ajungă la amenzi considerabile. E un risc substanţial pentru ei. Este dreptul fiecărei companii de a decide dacă rămâne sau nu să facă afaceri în România. Deciziile trebuie să fie individuale şi nu colective’, a explicat Bogdan Chiriţoiu.
Chiriţoiu a mai spus că e bine ca lucrurile să fie tratate echilibrat şi să se ajungă la soluţii bune atât pentru pacienţi, cât şi pentru companii.
Expertul Radu Comşa a arătat că ar fi bine ca CASS pensionarilor să rămână acelaşi şi pentru toate pensiile, iar pentru cei care sunt mai săraci statul să plătească de la bugetul de stat.
El a avansat ideea creşterii contribuţiei pentru sănătate treptat până în 2014 până la 12%.