Vedere de aproape mai bună cu picături de ochi. Produsul, aprobat în SUA

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite ale Americii a aprobat recent picăturile oftalmice, pe bază de aceclidină, ce pot trata prezbiopia. Această boală afectează foarte mulți adulți după vârsta de 45 de ani.

Acest medicament este o soluție de aceclidină 1,44%. Această substanță acționează asupra pupilei, făcând-o să se micșoreze mult mai ușor, fără a solicita astfel mușchiul responsabil cu focalizarea.

Aceste picături ajută la contractarea eficientă a mușchiului care închide irisul. Pupila ajunge sub 2 mm, mărindu-se astfel zona în care vederea este clară și poate permite focalizarea mai bună a obiectelor apropiate, fără a provoca reacția de vedere încețoșată la distanță.

Decizia de aprobare a avut la bază rezultatele a trei studii clinice de amploare. În primele dintre ele, denumite Clarity1 și Clarity2 a fost testată siguranța și eficiența picăturilor pentru 466 de persoane, pe parcursul a 42 de zile de la administrarea lor. Al treilea studiu, denumit Clarity3 a vizat 217 persoane și a urmărit siguranța produsului pe parcursul a 6 luni.

Toate rezultatele au evidențiat faptul că acest produs îmbunătățește vederea de aproape în 30 de minute și menține efectul până la 10 ore.

Categorii: Exclusiv
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea

Diabetul gestațional și consecințele sale VIDEO

În unele cazuri, din cauza dezechilibrelor hormonale, mamele însărcinate pot suferi diabet gestațional. Această condiție medicală trebuie atent monitorizată pentru că poate provoca o serie de complicații. „Există o relație…