12 octombrie, ziua cea mai neagră a pandemiei din România: 442 de decese și aproape 17 mii de cazuri noi de infectare

România a depășit pragul de 40 de mii de decese din cauza COVID-19, înregistrate de la începutul pandemiei, iar azi înregistrează un nou record sumbru: 442 de decese raportate în 24 de ore.

Sunt 226 bărbați și 216 femei care au pierdut lupta cu boala, inclusiv tineri, fără alte boli. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, din cele 442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă   20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani și 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.

410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 442 pacienți decedați, 397 erau nevaccinați și 45 vaccinați. Cei 45 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 49 și 91 de ani. 44 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.

Azi se înregistrează și un nou record de îmbolnăviri: 16.743 cazuri noi, din care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați. Cazurile au rezultat în urma realizării unui număr de 26.586 de teste RT-PCR (14.434 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.152 la cerere) și 52.959 de teste rapide antigenice.

Tot azi e înregistrat și un nou record de pacienți internați la terapie intensivă. Astfel, din 17.141 pacienți internați în spitale, 1.667 sunt la ATI.

Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 428 fiind internați în secții și 39 la ATI.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes