Ministrul Sănătății s-a întâlnit cu noua conducere a CNAS

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, s-a întâlnit miercuri cu noua echipă de conducere a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prilej cu care demnitarul și-a exprimat disponibilitatea la dialog și a subliniat importanța și necesitatea colaborării dintre cele două instituții în interesul pacienților, dar și a personalului medical.

“Sunt convins că veți trata cu maximă responsabilitate misiunea de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru îndeplinirea măsurilor din Programul de Guvernare. Obiectivele dumneavoastră imediate trebuie să fie legate de continuarea dialogului cu medicii de familie și identificarea soluțiilor pentru desfășurarea activității acestora în condiții optime, precum și finalizarea și publicarea în transparență decizională a noului contract—cadru, astfel încât personalul medical să cunoască încă de la începutul anului noile reglementări”, a declarat ministrul Florian Bodog, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Bodog a mai spus că CNAS “are obligația” de a se asigura că există fondurile necesare pentru acordarea serviciilor medicale și a medicamentelor în toate unitățile sanitare.

Sursa; AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea