Control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Ce nereguli au fost descoperite?

Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au efectuat un control în cadrul celui mai mare spital din județ pe care, de altfel, îl au în administrare. Este vorba despre Spitalul Clinic Județean  de Urgență „Sfântul Andrei”. În urma verificării au fost descoperite mai multe deficiențe.

Neregulile constatate de echipa de control a Consiliului Județean Constanța au vizat atât lipsa de medici, cât și cheltuirea nejustificată a fondurilor de care unitatea medicală dispune.

„Au fost identificate consultații neînregistrate în sistemul informatic, fără decontare de la Casa de Asigurări, in afara programului. Fonduri cheltuite ineficient pe servicii de imagistică și analize, deși spitalul deține echipamente funcționale”, potrivit documentului oficial.

În ceea ce privește resursa umană, controlul a scos la iveală „lipsa de specialiști în Ambulatoriu, neprezentarea la serviciu a unor cadre medicale, conform graficului de prezență sau atitudini inacceptabile față de pacienți, confirmate prin mai multe reclamații verificate”.

Se pare că în urma controlului s-au descoperit și probleme legate de igienă, mai ales în ceea ce privește hrana distribuită pacienților internați. „Deficiențe igienico-sanitare în cadrul serviciului de catering (…) livrare de porții de hrană în exces, chiar și pentru pacienții care nu consumă hrană solidă”, potrivit raportului întocmit de Consiliul Județean Constanța.

Oficialii instituției au explicat faptul că o parte dintre probleme au fost remediate, în timp ce altele sunt în curs de remediere. De asemenea, au fost reziliate toate contractele cu furnizorii privați de analize medicale, laboratorul spitalului reluându-și activitatea.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea