VIDEO Bolile dentare care apar fără durere. Sfaturile medicului Lorelei Nassar

De cele mai multe ori mergem la medicul stomatolog atunci când dantura ne doare. Sunt însă multe situații în care problemele stomatologice sunt serioase, dar le descoperim foarte târziu pentru că…durerea nu apare. Doar controalele periodice la stomatolog ne pot ajuta să descoperim aceste afecțiuni ale cavității orale.

„Sunt multe situații în care mulți dintre noi nu-și dau seama de evoluția anumitor statusuri dentare. Să ne reamintim că durerea este semnalul organismului că ceva este în neregulă în corp. Când te doare mergi la medic. Din nefericire nu avem această conștientizare de a merge la medic și pentru prevenție, să mergem la stomatolog o dată la jumătate de an pentru igienizarea periodică și atunci acestea sunt oportunități ca și afecțiunile insidioase să fie diagnosticate și descoperite și să fie aplicat un tratament corect din timp” a explicat dr. Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial și implantolog, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar, prezentă în studioul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Pericolul bolii parodontale

Una dintre cele mai serioase probleme stomatologice care evoluează fără durere și care din această cauză este descoperită târziu este boala parodontală.

„Situațiile în care nu avem durare, precum cele boala parodontală ce avansează fără niciun fel de simptom de durere, pacienții nu pot să monitorizeze evoluția bolii și își dau seama mult prea târziu că statusul este avansată că pot să aibă nevoie să extragă toți dinții și că se impun măsuri critice” mai spune dr. Lorelei Nassar. Chirurg oro-maxilo-facial și implantolog, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar.

De asemenea, în aceeași categorie de afecțiuni care sunt problematice, dar care nu provoacă durere intră și chisturile apărute la nivelul dentiției.

„Similar acestor situații sunt afecțiuni precum chisturile dentare, care progresează fără niciun semn de durere. Chistul este o cavitate goală în interiorul osului ce apare din cauza unei infecții dentare tăcute, pentru că organismul are uneori puterea de a minimaliza semnele de boala și atunci reduce infecția la tăcere. Chisturile se dezvoltă până la a prinde dimensiuni cât jumate de maxilar” mai spune dr. Lorelei Nassar.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea