Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a lansat cu succes proiectul „Wi-Fi Emoțional: Cum te conectezi cu adolescentul tău”. Evenimentul a fost organizat împreună cu echipa de specialiști de la Secția Clinică V – Psihiatrie Pediatrică a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Al. Obregia” și a adus laolaltă zeci de părinți dornici să înțeleagă mai bine nevoile adolescenților.
„E nevoie de curaj ca să crești și să devii cine ești cu adevărat”, a fost mesajul cu care Dr. Emanuela Andrei, medic primar în psihiatrie pediatrică, a deschis prima sesiune. Aceasta a subliniat cât de important este ca părinții să rămână conectați la lumea emoțională a copiilor lor, mai ales în momente dificile.
Timp de 90 de minute, s-au discutat teme esențiale precum dezvoltarea emoțională a adolescenților, comportamentele specifice acestei vârste și modul în care părinții pot construi o relație sănătoasă cu copiii lor. „Înainte să corectăm, trebuie să ne conectăm cu ei. Doar așa putem construi ceva solid”, a explicat psihologul clinician Gelu Lefter.
La eveniment au participat și psihologul Alin Dinuț, precum și coordonatorul proiectului, Conf. Dr. Florina Rad, șefa Secției de Psihiatrie Pediatrică. Proiectul vine ca o extindere a „Școlii Părinților”, program cunoscut deja în maternitățile ASSMB, dar cu o direcție nouă, dedicată părinților de adolescenți.
„Este esențial ca, într-o etapă atât de complexă precum adolescența, părinții să fie aproape de copiii lor. O relație bazată pe încredere și sprijin emoțional îi ajută pe adolescenți să crească frumos și pe părinți să înțeleagă mai bine ce simt aceștia”, a spus Iustinian Roșca, director general ASSMB.
Părinții care au participat au fost impresionați. „Mi-a plăcut foarte mult. Mă temeam că nu o să înțeleg mare lucru, dar totul a fost explicat clar și simplu”, a spus o mamă. Un alt părinte a adăugat: „L-am recunoscut pe fiul meu în tot ce s-a spus. M-a bucurat să simt că nu sunt singur în asta.”
Proiectul „Wi-Fi Emoțional” își propune să ofere părinților sprijin real, informații utile și un spațiu sigur în care să învețe cum să fie alături de adolescenți, cu răbdare, empatie și deschidere.