Terapie prin muzică la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca

Un concert inedit de muzică se va desfășura spre sfârșitul acestei săptămâni în cadrul Institutului Oncologic „Prof. dr. Ioan Chiricuță” din Cluj-Napoca. Denumit „Muzica vindecă”, acest concert este dedicat pacienților și cadrelor medico-sanitare.

Acest concert, care se desfășoară joi, 11 septembrie, de la or 18,00, în curtea interioară a unității medicale, este organizat de Asociația New Hope Music și aduce în prim-plan un repertoriu de muzică clasică.

Organizatorii își doresc astfel să transmită un mesaj de solidaritate față de pacienții oncologici care trec prin momente dificile, dar și pentru cadrele medicale care le sunt alături.

Oficialii Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” susțin că astfel de evenimente ajută la îmbunătățirea stării emoționale a pacienților oncologici.

Categorii: Exclusiv
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea