Sorina Pintea, adusă la DNA Central. Variante, întrebări

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății a fost adusă sâmbătă dimineață la sediul DNA central, unde este audiată după ce vineri procurorii i-au percheziționat biroul de manager din Spitalul Județean Baia Mare.

Surse judiciare susţin că ancheta DNA care o vizează pe Pintea are legătură cu achiziţii de materiale sanitare de către unitatea medicală al cărei director este aceasta.

Un jurnalist local din Baia Mare, Vasile Dale, a prezentat invocând surse, două scenarii legate de circumstanţele care au dus la declanşarea anchetei DNA împotriva fostului ministru Sorina Pintea, scrie News.ro. 

În prima variantă, în biroul fostului ministru al Sănătăţii s-ar fi prezentat un bărbat, posibil furnizor de servicii de curăţenie şi dezinfectanţi, pentru o discuţie. Ar fi ieșit din biroul lui Pintea, iar pe holul spitalului ar fi înmânat un plic unei angajate a Spitalului Judeţean Baia Mare, căreia i-ar fi spus că ”e pentru doamna Pintea”. Acela ar fi fost momentul în care ar fi intervenit procurorii DNA.

Jurnalistul din Baia Mare are însă și un al doilea scenariu după care s-ar fi desfășurat lucrurile vineri seară în spitalul din Baia Mare.

Persoana respectivă ar fi intrat în biroul managerului Pintea, ar fi discutat,  pentru ca la un moment dat acesta să iasă din încăpere, nu înainte însă de a lăsa în birou o pungă în care se afla o sumă de bani.

”La un moment dat, Sorina Pintea ar fi mutat punga de pe un scaun pe celălalt, fapt care ar confirmă amprentele. Aparent, persoana respectivă era cablată, întrucât există înregistrări ambientale”, susţine jurnalistul citat de News.ro.

Deși au trecut mai bine de 12 ore de la perchezițiile desfășurate în biroul Sorinei Pintea din spitalul de la Baia Mare, DNA nu a remis până acum un comunicat de presă cu privire la acest caz.

Jurnalista Sorina Matei a reacționat pe contul de Facebook:
“Mic ghid util de prindere a ”dudelor DNA”. Exemplul Pintea: Când auziți de flagrant, din start, să vi se aprindă beculețele: ăla se face cel mai greu. Când auziți de sume mari, date în cash, în mână, gândiți-vă cum încap banii ăia într-un mic pliculeț. Când auziți că flagrantul e făcut de Sectia a II a, să știți că flagrant face doar Secția I. Când auziți că se schimbă orele de flagrant, sumele, monedele, spețele, contractele, toate ca ciorăpeii, cu viteză nebună, să știți că-s problemuțe. Flagrantul, șpăgile, sunt pe cifre fixe, clare. Când auziți că de flagrant e lipit și coronavirusul, sunt problemuțe mai mari. Când auziți că a vorbit după 2 ore o fețiță cu ”șpăgăreasa” ”reținută din flagrant” la telefon și aia nu știa nimic, atunci începe noaptea minții. Când auziți după ”flagrant”, în 1 oră sau 2 hai 3, nu se întâmplă nimic, decât percheziții, atunci se desfășoară showul. Îți aprinzi o țigară și aștepți circoteca. Când auziți că după alte 3 ore, iese și șeful instituției, public, în mod ilegal, să anunțe disperat flagrantul și mita, atunci înseamnă că Săpoca e acolo. E deja clar. Bei un suc în cinstea lor.

Când auziți că după alte 6-10 ore, după ”flagrant”, percheziții, ”reținere”, fără suspect, inculpat, fără audiere, e adus cel umflat la central și nu la ST local, care ar fi putut lejer face totul, atunci e cam altceva. Aștepți haosul.

Când auziți că ”șpăgăreasa” n-a pus mâna pe ”șpagă”, să știți că nu e flagrant. Și, cine știe, poate nici șpagă. Râzi în hohote de ei, ce să faci?”.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes