VIDEO Conflictele dintre părinți și copii și cum le gestionăm

În relația copiilor cu părinții pot să apară mici conflicte care pot degenera. Pentru a evita amplificarea acestor discuții contradictorii, este necesar ca adulții să se comporte matur și responsabil și să comunice eficient cu cei mici. Ridicarea tonului nu reprezintă o soluție.

„Ce pot să vă spun sigur este că a ne cere scuze noi adulții și a spune în avans că suntem obosiți sau că azi ar fi bine să facem așa… Comunicarea, din toată experiența pe care o am deja, este cheia în a rezolva orice situație pe care o  generăm în relație cu copiii. Ei nu știu cum să reacționeze la ceea ce facem noi. Copiii se întreabă, cum să fac dacă mami a strigat înseamnă că e corect! Atunci încep și eu să strig” explică Roxana Alexandrescu, consilier dezvoltare personală, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Cheia succesului

Toate situațiile conflictuale se pot remedia atâta timp cât există comunicare și se discută în termeni calmi. Vocea ridicată nu face altceva decât să amplifice cearta.

„Dacă vrei să fii auzit, vorbește încet. Cu cât celălalt ridică tonul, iar tu îl cobori va coborî și el tonul. Copilul va striga și el, pentru că nu știe altfel, iar părinții sunt exemplul copiilor” spune Roxana Alexandrescu, consilier dezvoltare personală, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea