Anchetă internă la SJU Ploiești după ce un pacient a căzut de pe o targă

 

Incident la UPU a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în urma căruia un pacient a căzut de pe o targă. A fost deschisă o anchetă internă.

„Căderea nu a avut consecințe medicale, neconstatându-se leziuni secundare. Pacientul conștient, cooperant, a declarat cadrelor medicale că s-a mobilizat la marginea tărgii pentru a-și aranja vestimentația, moment în care a alunecat” susțin oficialii SJU Ploiești, potrivit Agerpres.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, fiind sesizată și Comisia de disciplină a unității medicale.

„În momentul de față se face o analiză și se stabilesc relațiile de cauzalitate care au dus la apariția incidentului. Ca măsură preliminară, s-a decis trimiterea întreg personalului din tură către comisia de disciplină, gradul de vinovăție și amploarea sancțiunilor urmând a fi stabilite de comisie” mai spun oficialii unității medicale.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea