Procedură medicală în premieră la SUUB. Poate salva mii de vieți VIDEO

Recent, Spitalul Universitar de Urgență București a realizat, în premieră, o intervenție de îndepărtare a nodulilor tiroidieni, folosind o metodă minim invazivă. Este vorba despre ablația cu microunde. Despre cum a fost realizată intervenția și ce beneficii are pentru pacienți, a vorbit la Medika TV, prof. univ. dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog, șeful Secției Endocrinologie Spitalul Universitar de Urgență București

„Pentru că nodulii tiroidieni reprezintă una dintre patologiile pe care le întâlnim cel mai des, inclusiv la SUUB, am încercat să găsim soluții inovative de tratament, pe lângă partea chirurgicală, iar ablația cu microunde reprezintă una din aceste metode minim invazive de ardere a acestor noduli” susține prof. univ. dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog, șeful Secției Endocrinologie Spitalul Universitar de Urgență București, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Beneficiile pe care le are această intervenție sunt multiple.

„Este o procedură care prezintă o serie de avantaje. Fiind vorba despre o intervenție chirurgicală, nu vorbim de anestezie generală. Nu există nicio tăietură, nodulul tiroidian este inițial puncționat, pentru că trebuie să fim siguri ca este un nodul benign. Procedura se aplică doar nodulilor trioidieni benigni, nu și pentru cei canceroși” mai spune prof. univ. dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog, șeful Secției Endocrinologie Spitalul Universitar de Urgență București, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum trebuie să arate farfuria sănătoasă VIDEO

Conceptul de farfurie sănătoasă se referă la tipul de alimente pe care trebuie să le consumăm, astfel încât să beneficiem de resursele de vitamine și minerale necesare corpului astfel încât…