De la jumătatea lunii mai 2026, Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu își va desfășura activitatea cu un singur medic oncolog.
Secția Oncologie a unității medicale are în evidență aproximativ 2000 de pacienți, iar în lipsa medicilor aceștia trebuie să primească îngrijiri medicale la București.
„Spitalul Județean de Urgență Giurgiu își reafirmă angajamentul ferm față de asigurarea unor servicii medicale de calitate și față de respectarea drepturilor pacienților, în special în domenii sensibile, precum oncologia. În contextul dificultăților întâmpinate în asigurarea continuității activității în cadrul cabinetului de oncologie medicală, dorim să subliniem că instituția noastră a depus și depune în continuare toate eforturile necesare pentru atragerea și menținerea medicilor specialiști, oferind condiții profesionale și logistice adecvate desfășurării actului medical. Astfel, am scos posturile de medici oncologi la concurs și anul trecut au venit doi medici, iar unul și-a dat demisia la scurt timp. Acum, de la începutul anului, e a doua publicare a posturilor pentru concurs, dar nu vine nimeni” a declarat Mihaela Rață, directorul unității medicale, pentru Agerpres.
Spitalul a încercat să aducă medici din Capitală, dar naveta și volumul mare de muncă i-a făcut pe specialiști să renunțe la a mai profesa în cel mai mare spital din județ.












