Foarte mulți adolescenți suferă astăzi de probleme emoționale. Alec Finta, elev de clasa a 11-a la Liceul Româno-Finlandez, a creat o aplicație pentru a veni în sprijinul acestora. Se numeșe „ALL-GOOD”, iar în primă fază, tinerii intră în contact cu un agent AI care ascultă şi nu ”judecă”, ulterior tinerii fiind puşi în contact cu psihologi care i-au oferit gratuit serviciile.
„Această idee nu a început de la ceva finit. Pur și simplu pot spune că am trecut printr-o perioadă cu puternic impact emoțional și mi-am dat seama de problemele mele, ale celor din jurul meu și am decis să scot capul din cutie și să pun întrebări din stânga și din dreapta să văd ce spun prietenii. Toți au probleme diferite, dar au un lucru în comun, lipsa de comunicare. Așa ajungem în punctul în care ajungem la depresie și anxietate” susține adolescentul, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Tânărul a explicat în detaliu, pentru telespectatorii Medika TV, ce beneficii are aplicația pe care a creat-o.
„ALL-GOOD este o aplicaţie care are ca scop ajutarea adolescenţilor cu probleme de sănătate mintală. Avem o interfaţă, un chestionar realizat de specialişti, cu întrebări care nu sunt puse pentru a te judeca, ci pentru a te cunoaşte, nimeni nu pune etichete. Ştim că fiecare om este diferit şi fiecare trebuie să fie ascultat în mod diferit şi tocmai de aceea acest chestionar este făcut pentru a cunoaşte fiecare om. Apoi, site-ul duce către un agent AI făcut de mine, care îţi va asculta oful. Este un robot, nu pretindem că poate înlocui specialistul, dar poate face un lucru foarte important şi foarte special, acela că poate asculta şi, chiar dacă nu are sentimente, te poate face să te simţi în largul său şi să spui ce te doare. El nu va lua decizii, dar te va trimite către un specialist, iar în acest moment avem acorduri cu 140 de psihologi care şi-au dat acordul să ofere câte o şedinţă gratuită pentru câte un copil care are nevoie” mai spune adolescentul.












