Inteligența emoțională se referă la acea stare în care putem identifica și denumi emoțiile pe care le trăim. Mai mult, odată descoperite, aceste emoții trebuie procesate și înțelese pentru starea noastră de bine.
„Este o abilitate sau o capacitate de a recunoaște propriile emoții, de al e denumi, de a le exprima într-un mod adaptat și într-un context anume, dar și capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți și de a reacționa specific emoției celuilalt” susține lect. univ. dr. TATIANA BARBAROȘ – psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Minți Sclipitoare”, prezentată de Bianca Poptean.
Mai mut, inteligența emoțională poate fi definită prin trei etape semnificative: recunoașterea emoției, definirea ei și integrarea ei în mediul nostru de viață.
„Sunt trei componente specifice inteligenței emoționale: recunoașterea emoției, denumirea ei și a o putea gestiona. A gestiona înseamnă prelucrarea emoției într-un mod adaptabil atât pentru mine, cât și pentru cei din jur” susține lect. univ. dr. TATIANA BARBAROȘ – psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Minți Sclipitoare”, prezentată de Bianca Poptean.












