Pe lângă anxietatea provocată de diagnostic, pacienții oncologici trebuie să facă față și birocrației din sistemul medical. De multe ori, oamenilor le este foarte greu să țină pasul cu toate aceste aspecte administrative. În sprijinul lor vin însă navigatorii de pacienți.
Navigatorul de pacienți nu pune diagnostice și nu este medic, ci reprezintă doar omul de legătură dintre pacient și sistemul medical. Practic, el ajută pacientul să înțeleagă mai bine aspectele birocratice ale accesului la tratament și diagnostic.
„În momentul în care ai parte de navigator, îți premia mult din sarcinile administrative și ușurează partea medicală. Este simplu să știi că vineri ai o programare la o anumită oră, față de o simplă recomandare de la un medic oncolog, ieșind în stradă și luând la rând toate centrele și programând telefonic tot felul de lucruri”, a declarat dr. Alexandra Pîrvulescu Constantin, medic-navigator la Centrul de Excelență în Patologia Sânului – Spitalul Euroclinic-Regina Maria, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Între navigatorii de pacienți și bolnavi se construiește, în timp, o relație de încredere.
„Încrederea se construiește pas cu pas, pentru că pacientul trebuie ne cunoască mai bine. Oamenii încep să se relaxeze în momentul în care văd că lucrurile se întâmplă rapid și se întâmplă așa cum am discutat inițial”, mai spune dr. Alexandra Pîrvulescu Constantin, medic-navigator la Centrul de Excelență în Patologia Sânului – Spitalul Euroclinic-Regina Maria, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.











