Beneficiile cremelor de protecție solară. Medic: Pot preveni cancerul

Mai sunt doar câteva săptămâni până la debutul oficial al sezonului estival, așa că treubie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Ceea ce nu trebuie să lipsească din bagaje, atunci când dorim să ne expunem la soare, sunt cremele cu factor de protecție solară. Beneficiile acestor produse sunt foarte multe, explică specialiștii.

”Crema aceasta sau produsul de fotoprotecţie este bun pentru că previne sigur cancerul care se face din celulele fără pigment. Adevărul este că în 2024 nu ştim ce face pe leziunile de pigment, dacă protejează împotriva melanomului. Probabil că da pentru că scade numărul de nervi. Dacă  un om îşi dă cu factor de protecţie aşa  cum trebuie, el nu va face foarte mulţi nevi sau aluniţe, adică formaţiuni benigne rezultate din proliferarea unor celule care seamănă foarte mult cu celula de pigment şi care se numesc nevocite. Sunt cuiburi de nevocite”, a declarat dr. Olga Simionescu, șeful secției Dermatologie a Spitalului Colentina din București.

Totodată, cremele cu factori de protecție solară sunt recomandate și pentru prevenirea îmbătrânirii pielii.

„ Dacă îţi dai cu cremă de protecţie, scade numărul nevilor şi probabil că protejează şi împotriva melanomului, dar nu este foarte clar. În acelaşi timp ştim sigur că protejează împotriva carcinomului şi a îmbătrânirii cutanate (…) O protecţie corectă este salvatoare pentru cancerul de piele” susține dr. Olga Simionescu.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes