Campanie anti-fumat a Institutului Național de Sănătate Publică

Timp de două luni, Institutul Național de Sănătate Publică, prin  Direcțiile de Sănătate Publică și cu sprijinul Colegiului Național Medicilor Stomatologi lansează o campanie publică pentru prevenția consumului de tutun. Campania se numește „România respiră curat!”

Fumatul este factor de risc pentru foarte multe afecțiuni, incidența consumului fiind ridicată și în România. „În România, 18,7% dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani fumează zilnic, situând țara pe locul 15 în rândul statelor OECD, ușor peste media UE de 18,4%. Diferențele de gen sunt semnificative: 30,6% dintre bărbați fumează zilnic, comparativ cu 22,3% în UE, iar 7,5% dintre femei, sub media europeană de 14,8%.” potrivit unei informări a INSP.

Adolescenții, amatori de țigări electronice

Chiar și adolescenții consumă tutun, preferate în rândul acestora fiind țigările electronice. „ Adolescenții români se află într-o situație îngrijorătoare: 23% dintre cei de 15 ani fumează, peste media europeană de 17%. Studiile recente arată că, în România, prevalența fumatului și a utilizării țigărilor electronice este mai mare în rândul fetelor decât al băieților. În plus, utilizarea țigărilor electronice crește odată cu vârsta: la 15 ani, 28% dintre fete și 23% dintre băieți au folosit astfel de produse în ultimele 30 de zile, depășind mediile internaționale.” mai arată INSP.

Categorii: Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea