Campanie de prevenție a bolilor oncologice. Specialiști: „Cancerele pot fi prevenite”

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România a lansat o campanie publică al cărei scop este de preveni apariția bolilor oncologice în rândul populației din țara noastră. Campania se numește #CuUnPasÎnainte și a fost lansată oficial la Sinaia.

„Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite. Prin campania #CuUnPasÎnainte ne propunem să ajungem cât mai aproape de publicul larg şi să transmitem cât mai clar mesajele despre prevenţie. Scopul este să contribuim la creşterea semnificativă a numărului de români care acordă importanţă reală prevenţiei în următorii ani” susține dr. Răzvan Ovidiu Curcă, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România.

Prezent la conferința de lansare a campaniei, medicul Alexandru Rafila a precizat că: „Prevenţia activă, bine susţinută legislativ şi logistic, reprezintă soluţia pe termen lung. Dezvoltarea reţelelor de tratament şi monitorizare a pacienţilor oncologici trebuie să meargă mână în mână cu prevenţia, printr-o abordare regională adaptată nevoilor locale. Medicii de familie nu pot acţiona singuri – de aceea este esenţială integrarea serviciilor, astfel încât pacientul să beneficieze de un parcurs clar: de la prevenţie şi consiliere, până la diagnostic şi tratament.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Diabetul gestațional și consecințele sale VIDEO

În unele cazuri, din cauza dezechilibrelor hormonale, mamele însărcinate pot suferi diabet gestațional. Această condiție medicală trebuie atent monitorizată pentru că poate provoca o serie de complicații. „Există o relație…