Care e situația vaccinării angajaților din spitale. Graficele făcute publice de SANITAS, pe categorii de personal

Federația SANITAS a făcut azi publice mai multe grafice, care prezintă, conform sindicaliștilor, prima evaluare reală a vaccinării împotriva COVID-19 în Sănătate.

Evaluarea a fost realizată de Federația SANITAS pe baza datelor statistice colectate din spitalele publice din România. Eșantionul reprezentativ cuprinde atât instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, cât și pe cele care funcționează în rețele de instituții publice de sănătate aflate în subordinea altor ministere și autorități publice central, la care se adaugă datele primite de la DSP-uri, Servicii Județene de Ambulanță și Centre de Transfuzie Sanguină din întreaga țară.

Datele făcute publice sunt valabile la nivelul lunii iulie, iar conform acestora 60,14% dintre angajații în Sănătate sunt fie vaccinați, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultimele 6 luni și au anticorpi, decizând amânarea vaccinării. Datele include și categoria celor care au contraindicații medicale la vaccinare, dar numărul persoanelor înregistrate la această secțiune este foarte mic, după cum precizează sindicaliștii.

Din toate categoriile de angajați din spitale, medicii întrunesc cel mai mare procent de vaccinați.

Medicii sunt vaccinați în proporție de peste 70%! Doar 28,42% dintre medici sunt nevaccinați; 68,52% sunt vaccinați (fie cu schemă completă de vaccinare, fie doar cu prima doză); la aceștia se adaugă aproape 3 procente medici care au trecut prin boală în ultimele șase luni și au dezvoltat anticorpi, astfel că decizia privind vaccinarea mai poate fi amânată.  Numai 0,22% dintre medici declară că au contraindicații la vaccinare”,  arată SANITAS.

În ceea ce privește celelalte categorii de personal medical, respectiv farmaciști, biologi, chimiști, fizioterapeuți, kinetoterapeuți etc., mai mult de jumătate din numărul celor care lucrează în spitale au decis să se vaccineze – 53,81%.

La aceștia se adaugă încă 5,12% care au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile și au un număr suficient de anticorpi care să le ofere un anumit nivel de imunizare și să le permită amânarea deciziei de vaccinare. Așadar, și numărul de vaccinați din aceste categorii profesionale specifice sistemului medical se apropie de 60% (58,93%). 40,73% sunt, în continuare, nevaccinați.

De asemenea, aproape 60% dintre asistenții medicali care lucrează în spitale sunt fie vaccinați, fie au dezvoltat anticorpi în urma infectării cu SARS-CoV-2.

“Statistic, 55,28% dintre asistenții medicali sunt vaccinați (fie cu schemă completă, fie cu prima doză). La acestea se adaugă peste 4 procente (4,07%) asistenți medicali care s-au infectat cu SARS-CoV-2 în ultimele șase luni și au dezvoltat anticorpi, astfel că decizia privind vaccinarea, în cazul lor, mai poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol.

40,36% din această categorie profesională nu s-au vaccinat, iar 0,29% declară că au contraindicații medicale la vaccinare”,  arată SANITAS.

O rată ceva mai mică de vaccinare se înregistrează în rândul personalului auxiliar sanitar – infirmiere, brancardieri etc. Numărul celor care s-au vaccinat (fie cu o doză, fie cu două doze), la care se adaugă și cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni este puțin peste jumătate (52,8%). 47% din personalul auxiliar sanitar din spitale ezită încă se se vaccineze.

O situație relativ similară se înregistrează și în rândul personalului TESA și administrativ angajat în spitale: dacă însumăm numărul celor deja vaccinați cu cel al persoanelor care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și cu cel al persoanelor cu contraindicații medicale la vaccin, ne apropiem semnificativ de valoarea procentuală de 60% (mai exact 59,43% din personalul TESA angajat în spitale).  40,35% dintre angajații TESA sunt nevaccinați”,  mai arată SANITAS.

Ți-ar putea plăcea

De interes