Cazul fetiței moarte la stomatolog. Concluziile Inspecției Sanitare de Stat au ajuns la Parchet

 

Inspecția Sanitară de Stat a finalizat raportul de control privind clinica stomatologică unde o fetiță de doi ani a murit săptămâna trecută, după ce i-a fost administrată anestezia. Raportul a fost înaintat Parchetului General.

„Ministerul Sănătăţii informează că Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025. În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare” a transmis Ministerul Sănătății.

Activitatea medicală a clinicii a fost suspendată, fiind aplicată și o sancțiune de 100.000 de lei.

„Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru analiză şi continuarea demersurilor legale. Ministerul Sănătăţii reafirmă angajamentul ferm pentru transparenţă şi respectarea cadrului legal, precum şi disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autorităţile competente pe parcursul procedurilor în curs” potrivit Ministerului Sănătății.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea