De ce controlul ginecologic trebuie efectuat simultan cu cel senologic? Explicațiile medicilor, în direct

Prevenția medicală este foarte importantă pentru că ne ajută să descoperim la timp bolile. În cazul femeilor, sânii și zona genitală ar trebui să reprezinte o prioritate în ceea ce privește controlul stării de sănătate. Specialiștii recomandă ca atunci când intră într-un cabinet medical, pacientele să solicite atât consultul ginecologic, cât și pe cel al sânilor. 

Invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, de la Medika TV, dr. Ioan Stoian, medic primar obstetrică-ginecologie, a explicat de ce controlul ginecologic și cel senologic ar trebui efectuate simultan. „Consultul ginecologic și senologic ar trebui făcute în același timp. Ambele zone sunt importante și trebuie analizate împreună astfel încât să poată fi depistate la timp semnele care pot conduce către un cancer, deci este un factor de prevenție al unui cancer genital sau serologic. Și de asemenea, putem descoperi la timp ceva care nu este în regulă în organismul unei femei” susține dr. Ioan Stoian. 

Dincolo de prevenția medicală, pacientele pot economisi și timp. Efectuate separat, ambele controale implică un timp mai mare alocat pentru a merge către cabinetele medicale. „Cel mai important este faptul că în urma acestui dublu consult pacienta câștigă timp. Vă dați seama că o dată mergi la consultul ginecologic, apoi la cel senologic. Ele pot fi făcute în același timp” a explicat dr. Ioan Stoian.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes