Dr. Viorel Dejeu, Centrul de Tratament Integrat al Obezității MedLife: Tratăm împreună, nu pe rând!

Primul chirurg din Europa acreditat ca Master Surgeon în chirurgie bariatrică revizională este un medic român, dr. Viorel Dejeu, medic primar chirurgie generală, cu o vastă experiență în chirurgie minim invazivă avansată. Chirurgul coordonează Centrul de Tratament Integrat al Obezității de la MedLife Medical Park, un loc în care terapia obezității se face personalizat de către o echipă multidisciplinară bine închegată. „La MedLife Medical Park, ne ocupăm de tratamentul obezității din toate unghiurile — medical, nutrițional, psihologic și chirurgical — pentru a le oferi pacienților cele mai bune șanse de succes pe termen lung”, a precizat dr. Viorel Dejeu.

 

Pasiunea din copilărie dusă la excelență

Interesul pentru medicină a apărut devreme, încă din copilărie. „Eram curios și impresionat de modul în care funcționează corpul uman și de cât de complex poate fi. Eram un copil care visa să ajungă medic, în urma unei situații delicate – o cunoștință de-ale noastre a suferit o intervenție pe creier, iar ideea că un om poate opera creierul altui om mi s-a părut incredibilă. Acel moment a dat naștere unei curiozități pe care nu v-o puteți imagina și, desigur, unei dorințe sincere de a ajuta alte persoane”, a mărturisit medicul.

Multă vreme a fost convins că va deveni neurochirurg. Dar parcursul profesional l-a dus într-o direcție diferită. „În ultimul an de facultate, am primit o bursă de merit în Germania, iar acolo am avut primul contact cu chirurgia bariatrică. A fost o întâlnire cu adevărat revelatoare – am cunoscut un mentor care mi-a deschis ochii către acest domeniu, iar din acel moment totul a prins contur. Am continuat cu un an de rezidențiat în München, iar apoi am urmat diverse stagii și schimburi de experiență în centre de excelență din Germania, SUA și Marea Britanie. Toate aceste experiențe m-au ajutat să cresc enorm – atât ca medic, cât și ca om. Am învățat de la profesioniști excepționali, am văzut cum funcționează sistemele medicale din alte țări și m-am format într-un mediu care încuraja performanța”, a povestit dr. Viorel Dejeu.

Centrul de Tratament Integrat al Obezității, un spațiu unde pacientul nu este niciodată singur

În spatele rezultatelor excepționale în tratamentul obezității stă o echipă unită, bine coordonată și ghidată de valori puternice. Iar chirurgul Viorel Dejeu a primit misiunea de-a coordona Centrul de Tratament Integrat al Obezității MedLife, un centru medical de excelență recunoscut internațional.

A fost, pentru mine, cea mai mare provocare pe care mi-am putut-o da singur. Pe lângă faptul că este o responsabilitate profesională imensă, mai este și un angajament asumat în fața pacienților, a colegilor mei și a ideii de evoluție în medicină. Din punct de vedere profesional, înseamnă să menținem constant un nivel ridicat de calitate, să lucrăm în echipă după protocoale clare, să urmărim fiecare detaliu și să oferim îngrijire personalizată și sigură, indiferent de complexitatea cazului. Iar obținerea acreditării din partea Societății de Chirurgie pentru Obezitate (SRC) a venit după multă muncă. A durat, ce e drept, un an de zile de evaluare a tot ce ține de activitatea noastră: de la volumul și complexitatea intervențiilor, la echipamentele folosite, standardele clinice aplicate, instruirea pacienților și modul în care monitorizăm constant calitatea actului medical. A fost o validare importantă pentru întreaga echipă”, a explicat chirurgul.

Această recunoaștere înseamnă o responsabilitate continuă, de a menține încrederea pacienților și de a le oferi, de fiecare dată, siguranță, empatie și cele mai bune condiții de tratament. E un drum care cere multă muncă și multă dedicare.

Dr. Viorel Dejeu coordonează acest centru în calitate de medic primar chirurg, cu o experiență vastă în chirurgie minim invazivă avansată, fiind primul chirurg din Europa care a obținut dublă acreditare internațională de Master Surgeon în chirurgie bariatrică și metabolică, respectiv în chirurgie bariatrică revizională, din partea Surgical Review Corporation USA. Din echipa sa mai face parte și dr. Dănuț Dejeu, de asemenea acreditat Master Surgeon în chirurgie bariatrică și metabolică.

Centrul de la MedLife se diferențiază prin abordarea holistică a obezității – de la intervenții chirurgicale complexe și minim invazive, până la suport nutrițional, psihologic și endocrinologic. „Este un spațiu unde pacientul nu este niciodată singur. Fiecare caz este evaluat în echipă, iar soluțiile sunt alese în funcție de nevoile specifice ale fiecărei persoane – de la balonul gastric Allurion și gastroplastia endoscopică, până la intervenții chirurgicale bariatrice revizionale. Suntem prima echipă din Europa cu dublă acreditare internațională de Master Surgeon în chirurgie bariatrică și metabolică, respectiv în chirurgie bariatrică revizională. A fost o muncă intensă, dar care ne validează eforturile la nivel internațional,” a adăugat dr. Viorel Dejeu.

Practic, fiecare pacient primește soluția potrivită și este susținut de o echipă completă și la cele mai înalte standarde de calitate. „Când echipa funcționează cu adevărat, nu mai simți granițele dintre specialități. Pacientul primește un răspuns unitar, nu păreri separate. Iar pentru noi, ca medici, asta înseamnă că tratăm împreună, nu pe rând,” a explicat dr. Viorel Dejeu.

În premieră în România, un program complet de endoscopie bariatrică

Centrul a lansat în premieră în România un program complet de endoscopie bariatrică, o soluție inovatoare, fără tăieturi, pentru tratamentul obezității. De asemenea, pacienții care locuiesc departe de clinică beneficiază de consultanță online, în cadrul unei clinici virtuale dezvoltate special pentru nevoile lor.

Succesul tratamentului nu stă doar în intervenții, ci și în relația dintre echipă și pacient. „Rezultatul real și de lungă durată apare doar atunci când pacientul devine parte activă a echipei. Fără această colaborare, nicio intervenție nu poate fi completă și nu ar exista succes,” a subliniat dr. Viorel Dejeu, care ar putea scrie o carte despre cazurile pe care le-a tratat.

Cazurile pediatrice mă sensibilizează poate cel mai mult. Copii care la o vârstă foarte fragedă suferă de un exces ponderal important, primesc o a doua șansă la o viață normală. De asemenea, primim pacienți cu diferite complicații, operați în alte părți. Este extraordinar să salvezi un om aflat într-o situație critică, să îl vezi că pleacă acasă bine, pe propriile picioare. Nu cred că există o motivație mai puternică decât sentimentul că ești exact acolo unde trebuie să fii. Chiar și în zilele grele, gândul că pot schimba viața unui om îmi dă energia să merg mai departe”, a afirmat chirurgul.

Fiecare poveste de succes, fiecare transformare fizică și emoțională a pacienților este un motiv în plus de a merge mai departe. Succesul depinde foarte mult de echipă, dar în aceeași măsură și de pacient. Medicii vin cu expertiza, cu un plan personalizat, cu intervenția potrivită și cu tot suportul necesar. Însă, pe termen lung, felul în care pacientul respectă recomandările și își asumă schimbarea face toată diferența.

Le-aș spune, din toată inima, pacienților că soluții există – chiar dacă uneori nu le mai vedem de oboseală, frustrare sau lipsă de încredere. Nu sunt singuri și nu trebuie să ducă lupta aceasta pe cont propriu. Cu ajutorul potrivit, cu o echipă dedicată și cu pași făcuți la timpul lor, schimbarea este posibilă. Și merită!,” transmite dr. Dejeu, cu empatia care îl definește.

Succesul înseamnă capacitatea de a gestiona prompt fiecare caz care ajunge în clinică și, mai ales, bucuria pacientului. Rezultatul real și de lungă durată apare doar atunci când pacientul devine parte activă a echipei. Fără această colaborare, nicio intervenție nu poate fi completă și nu ar exista succes.

Categorii: Oameni fericiți, medici buni, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea