Un studiu al Colegiului Medicilor Stomatologi din România arată că 73% dintre români se confruntă cu edentație, adică lipsa dinților. Această epidemie tăcută cum o definesc specialiștii este rezultatul unor politici publice de sănătate care nu oferă sprijin financiar stomatologiei.
„Problema edentației în România este gravă și extinsă. Este o statistică făcută de Colegiul Medicilor Stomatologi și din câte mi-aduc aminte, ei au făcut niște studii și potrivit lor 73% din populația țării suferă de edentație, adică lipsa dinților. Asta înseamnă că 73% din populație are lipsă dentară, de 1, 3, 5 sau chiar toți dinții” susține dr. Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist în chirurgie dento-alveolară, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Marea problemă este lipsa fondurilor oferite de stat pentru servicii stomatologice. Fără această susținere financiară a statului, serviciile stomatologice costă foarte mult, iar oamenii nu-și permit să meargă la cabinet pentru a-și trata dinții.
„Trebuie discutat și despre asigurările în stomatologie. Știm cu toții că e scump să te tratezi, nu vreau să atacăm subiecte financiare. Dar nu poți să faci medicină de calitate fără buget. Din păcate există și acest procent ridicat al oamenilor care nu au dinți este mare pentru că nu mai există niciun fel de susținere de la asigurări. Stomatologia este unica specialitate care nu are susținere de la Casa Națională de Asigurări” atrage atenția dr. Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist în chirurgie dento-alveolară, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.












