Preşedintele CASMB Gheorghe Iana a declarat joi într-o conferinţă de presă că finanţarea spitalelor în acest an, raportat la anul 2012, a prezentat o creştere substanţială cu minimum 12-18%, în funcţie de specificul fiecărui spital.
‘S-a asigurat finanţarea inclusiv pentru luna decembrie. Plăţile suntem cu ele la zi. În problema privind finanţarea cu materiale şi medicamente nu poate fi dată vina pe lipsa de finanţare din partea casei’, a spus Iana.
El a precizat că sistemul funcţionează pe credite de angajament, după care CASMB face plăţile pe sumele contractate, iar pentru luna decembrie spitalele au finanţare pe credite de angajament în limita 100% a contractului.
Preşedintele CASMB a precizat că unităţile sanitare îşi pot face achiziţii pentru materiale şi medicamente.
Iana a spus că relatările potrivit cărora unii pacienţi au fost obligaţi să îşi cumpere stenturi şi proteze nu au acoperire pentru că au fost finanţate suplimentar programele. Astfel, la oncologie creşterea a fost de 9%, la diabet de 30%, la ortopedie de 200% comparativ cu anul 2012.
‘Problemele ţin de modul cum sunt alocate cheltuielile în interiorul spitalului. Spitalele nu au bugetul transparent. Din păcate, în multe spitale partea de management trebuie făcută mult mai aplicat. Directorii trebuie să verifice cum se cheltuiesc banii pe secţii’, a explicat şeful CASMB.
El a punctat că fiecare manager se fereşte să facă arierate.
‘Un buget cu 20% mai mare faţă de anul precedent, fără să existe modificări majore de preţuri, evidenţiază lipsa unui management eficient al spitalelor’, a mai spus Gheorghe Iana.
Dr. Iana a arătat că din păcate CASMB nu poate să facă controale pentru a verifica cum se cheltuiesc banii în spital.
El a accentuat că potrivit legislaţiei în vigoare pe durata spitalizării unitatea sanitară trebuie să îi asigure pacientului medicamente şi materiale sanitare gratuit.
În opinia sa, introducerea unor coeficienţi obligatorii pentru asigurarea materialelor sanitare şi medicamente ar rezolva problema.
‘Un procent de 17-20% ar trebui să fie alocaţi pentru medicamente şi materiale sanitare’, a spus Iana.
El a amintit două spitale bucureştene – ‘Malaxa’ şi ‘Carol Davila’ – care au probleme pentru că au preluat personalul de la Spitalul Caritas şi au creşteri artificiale pe cheltuielile de personal de 70-80%. Aceeaşi situaţie, după cum susţine Iana, se întâlneşte la Spitalul de Stomatologie din Bucureşti unde cheltuielile de personal sunt peste 80%.
‘Pentru ca un spital să îşi permită să funcţioneze la parametrii normali finanţarea pentru personal ar trebui să fie între 50-60%’, a arătat reprezentantul CASMB.
Preşedintele CASMB a evidenţiat şi unităţi unde finanţarea pentru cheltuielile de personal este sub 50%, adică 42%, cazul IC Fundeni.
Referindu-se la finanţarea de către CASMB a mediului privat, Iana a menţionat că pentru servicii paraclinice casa a plătit 146 milioane de lei, iar către spitalele private 2,5-2,7%.
În legătură cu prezenţa unor firme de îngrijiri la domiciliu în spitale, Iana a spus că au fost reziliate două contracte cu astfel de firme şi şapte au fost suspendate, cauzele fiind lipsa serviciilor efectuate, dar raportate la CASMB.
El trecut în revistă cele mai grave nereguli care se înregistrează în unele din spitalele bucureştene: modul de organizare, lipsa de comunicare între şefii de secţii şi managerii de spital, poziţia directorilor de îngrijiri şi al asistentelor şefe care ar trebui să verifice stocurile de medicamente şi materiale sanitare, dar şi sustragerile de materiale sanitare din spitale.
Iana a concluzionat că indiferent câţi bani vor fi alocaţi pentru sănătate, managerii de spitale se vor plânge că sumele nu sunt suficiente.












