Încă o zi cu proteste în stradă! Modul inedit în care au protestat cadrele medicale în Piața Victoriei (FOTO)

După ce marți sindicaliștii de la SANITAS au ieșit în stradă și au protestat în fața Guvernului, gestul le-a fost urmat astăzi și de sindicaliștii din Federația “Solidaritatea Sanitară” din România. Zeci de cadre medicale afiliate Federației au protestat în fața Guvernului.

Protestul a început cu un moment de reculegere și un gest simbolic în memoria salariaților decedați la datorie.

Protestul, numit Miting pentru Condiții de Muncă Decente, este dedicat apărării dreptului lucrătorilor din sănătate la condiții de muncă decente și la recunoașterea meritelor, așa cum au fost acestea prezentate în cadrul Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condițiilor muncii decente.

Acesta este primul protest din seria celor programate în fiecare zi de joi a săptămânii de Federația „Solidaritatea Sanitară”, până la rezolvarea solicitărilor.

Un memoriu cu revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” va fi înaintat Guvernului României, împreună cu reluarea solicitării de declanșare a dialogului pentru rezolvarea problemelor sesizate.

Iată lista  revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară”:

– adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19;

– asigurarea accesului la toate informațiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate;

– respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie;

– acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv:

– sporul de până în 30%

– sporul pentru combaterea epidemiei;

– acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim;

– creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022;

– posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază;

– acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toți salariații din sănătate;

– reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare;

– declararea COVID-19 ca boală profesională pentru salariații din sănătate;

– negocierea anexelor la contractul colectiv de muncă la nivel de sector care permit creșterea calității vieții profesionale;

– plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază;

– raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.

Pentru a învinge pandemia COVID-19 România are nevoie de tot sprijinul lucrătorilor din sănătate. Pentru a continua cu succes această luptă specialiștii din sănătate au nevoie de condiții de muncă decente și de recunoașterea meritelor, respectiv de tot sprijinul Guvernului și al societății. Indiferența guvernanților față de situația și drepturile lucrătorilor din sănătate trebuie să înceteze, transformându-se în atenție cuvenită acordată nevoilor și așteptărilor acestor oameni aflați în prima line a luptei împotriva COVID-19”,  se arată într-un comunicat al Federației “Solidaritatea Sanitară” din România.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes