Încă un vaccin aprobat în UE. Se face într-o singură doză, dar are eficiență mai scăzută

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat autorizarea condiționată a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson & Johnson, primul vaccin împotriva coronavirusului administrat într-o singură doză.

Vaccinul anti-Covid al Johnson & Johnson (Janssen) este al patrulea aprobat pentru adminstrare în Uniunea Europeană după cele ale Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca și este recomandat administrării persoanelor de peste 18 ani, potrivit EMA.

„Cu această ultimă opinie pozitivă autoritățile din întreaga Uniune Europeană vor avea încă o opțiune pentru a combate pandemia și proteja viețile și sănătatea cetățenilor lor”, a declarat directorul executiv al EMA, Emer Cooke.

„Acesta este primul vaccin care poate fi folosit ca o singură doză”, a subliniat aceasta.

Agenția a subliniat la rândul ei într-o postare pe Twitter că vaccinul Johnson & Johnson este „sigur și eficace”.

Statele Unite, Canada, Bahrain au aprobat la rândul lor acest vaccin, iar Africa de Sud efectuează un studiu de evaluare continuă a acestuia.

Testele clinice făcute pe 44.000 de voluntari din SUA, Africa de Sud și America Latină au arătat că vaccinul are o eficiență de 67%.

Efectele adverse sunt în general slabe sau medii și dispar de obicei în două zile: durere la locul injecției, dureri de cap, oboseală, dureri musculare, amețeală.

Categorii: Actualitate
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

Cea mai eficientă metodă de diagnostic a osteoporozei VIDEO

Un examen medical, similar computerului tomograf, poate spune totul despre sănătatea oaselor femeilor. Procedura este utilizată pentru diagnosticarea osteoporozei.   „Diagnosticul de aur reprezintă această investigație denumită DEXA. Este un…