Lipsa mai multor dinți poare provoca anumite modificări la nivelul fizionomiei. Important este să avem grijă astfel încât să înlocuim toți acești dinți lipsă cu implanturi sau alte tipuri de lucrări protetice pentru a evita astfel de probleme.
„Este foarte adevărat, că lipsa unor dinți maxilari sau a mai multor dinți maxilari produce acest efect de prăbușire a obrajilor. Dinții practic susțin obrazul. Dacă dinții nu există, obrazul este prăbușit înăuntru pentru că nu are acest suport” susține dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de Prevenție”, prezentată de Simona Bălănescu.
Medicul Lorelei Nassar explică faptul că, din cauza dinților lipsă, și limba poate suferi modificări.
„Totodată, este foarte adevărat că în cazul pacienților total edentați, pe parcursul mai multor ani de zile, limba prinde un mai mare volum pentru că între mușchii limbii și cei ai obrazului există un coridor de forță unde sunt așezați dinții. Ori dacă dinții nu există, limba are tendința de a crește, iar obrajii se prăbușesc către interior” mai spune dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de Prevenție”, prezentată de Simona Bălănescu.
Totuși pentru ca aceste modificări să fie vizibile, este necesar să existe mai mulți dinți lipsă. În cazul unuia singur, probleme nu sunt sesizate.
„Dar nu vorbim de un singur dinte, reprezintă o unitate, nu poate schimba fizionomia” mai spune dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de Prevenție”, prezentată de Simona Bălănescu.













